De ce nu e suficient că îl iubesc?

Despre siguranță, nu despre perfecțiune.

În ultimul an am înțeles tot mai mult cum suntem nu doar copiii părinților și bunicilor noștri, ci și a vremurilor în care trăim. Sunt glume și cuvinte ale adolescenților de 12-14 ani pe care nu le înțeleg. Nu înțeleg conceptele lor, pentru că nu am cum să țin pasul cu viteza conținutului pe care ei îl rulează. Nu înțeleg cum se dezvoltă și se modifică relațiile lor sociale atât de diferite de ale noastre, deși știu cum se dezvoltă psihic și emoțional un adolescent. Și-mi apare întrebarea: cum voi putea să le fiu alături copiilor mei, dacă e o distanță atât de mare între lumile noastre?

Zilele astea, în timpul unei sesiuni de grup, mi-am amintit de o întrebare personală foarte veche: Există un loc undeva și pentru mine? Copilăria a fost o lume în care distanța dintre mine și cei care aveau grijă de mine era uriașă. Vorbeam limbi diferite. Și adesea, în acest gol imens dintre noi, ei se pierdeau. Iar eu, copila, rămâneam confuză.

În copilărie și adolescență întârziam mereu la școală și nu înțelegeam rolul structurii ei. Mintea mea se trezea abia pe la 11, în ultima pauză, când reușeam să mă adaptez la a sta în bancă, și a-mi contorsiona mintea spre concentrarea cerută de profii care păreau că vorbesc în eter și nu direct unor oameni. Între colegi și prieteni, eram timidă, și totuși excesiv de curioasă, sensibilă, dar (prea) profundă, diferită. Ba prea gălăgioasă, ba prea ascunsă, ba prea creativă și eclectică, purtând mereu un obiect vestimentar distinctiv până la epuizare, ba umblând cu hainele de rocker cu păr lung de douăj de ani ale fratelui meu, deși îmi erau cu cel puțin trei numere mai mari. Ca orice copil și preadolescent, exploram identitatea care mi se contura. Dar foarte vigilentă la un mediu pe care mă străduiam să îl înțeleg.

„Către persoanele și familiile cu care am colaborat de-a lungul anilor: Prin faptul că ne-ați deschis viețile voastre și ne-ați împărtășit cele mai intime povești, ați devenit cei mai importanți profesori ai noștri”.

(The Circle Of Security Intervention. Enhancing Attachment in Early Parent-Child Relationships)

În sfârșit soarele rece de primăvară intra direct prin fereastra camerei mici. Cu geamurile aproape lipite de perete, nu mai vedeam blocul de vizavi pentru că teiul uriaș umplea ferestrele de culoare și miros. Mirosul de ceai de tei cu mentă și de cafea la ibric era alarma mea de dimineață. Pe care adormeam la loc, cu papucii și hainele lângă pat ca să sar direct în ele cu 10 minute înainte de ora 8, când începeau orele. Deși drumul până la școală era de 9 minute și jumătate, cronometrate. Când primul copil a intrat la școală mi-a luat 5 luni să găsesc o cale de nu mai ajunge cu 30 min întârziere pentru ea.

Aproape 30 de ani mai târziu am înțeles că iubirea nu e de ajuns ca să nu ne pierdem în distanța dintre noi. Întrebarea despre acel loc primitor (coerent) a rămas cu mine ca un far. De încredere în oameni și în mine că îmi pot securiza relațiile, chiar și când e greu sau confruntativ.

Pentru că intențiile bune nu sunt îndeajuns. Pentru că poți să ai o agendă și obiective pentru creșterea copilului sau pentru relații sănătoase în general, dar agenda cognitivă e doar atât, o listă. Nu e suficientă în copilărie. Nu e suficientă la maturitate în relații. Iubirea nu e lipiciul care să țină laolaltă ceva care e viu și crește mai mare decât lipiciul care l-a ținut. Ci legătura afectivă umană, fără sentimente de rușine sau vină. Și aici e o întreagă epopee.

Ori de câte ori nu înțeleg o persoană sau o relație, mă întorc la „a sta pe Cerc”. Și dintr-o dată, legătura afectivă se creează, sistemul de atașament se destresează și totul se așază. Ce înseamnă a sta pe Cerc și ce e Cercul Siguranței®?

De aici încolo, poți să mergi direct pe site-ul lor Circle of Security® International unde sunt o mulțime de materiale gratuite și cursuri.

Scriu aceste explicații pentru că mă întreabă adulții din jur despre el. Pentru că mă întreabă cum am făcut să fie suficient de bine copiii noștri, deși au navigat un divorț și tot ce presupune co-parenting și posibilitatea unei familii mixte, extinse, diversificate și în mișcare. Dar scriu și pentru că sunt o promotoare care se simte novice. Deși îl studiez și îl aplic de nouă ani încoace, zi de zi, încă descopăr noi și noi abilități fine și informații complexe despre cum îl aplicăm, despre ce presupune atașamentul securizant și la ce ne ajută moment de moment, de-a lungul întregii vieți.

Cercul Siguranței® este un program de parentaj care presupune 8 sesiuni de grup, în care facilitatorul rulează o serie de video-uri, ajutându-i pe părinți să dobândească capacitățile necesare pentru a reflecta și apoi a citi nevoile copiilor. Filmările sunt secvențe părinte-bebeluș, respectiv părinte-copil, filmate în cadrul unor situații experimentale și non-experimentale. În cele 8 întâlniri, ne uităm la familii și copii, analizând indicii. În fiecare sesiune primești un desen simplist, pe care adăugăm treptat noțiuni noi. La final ai o hartă care la un moment dat chiar devine ca o pereche de ochelari cu subtitrare pentru ce îți arată copilul. Dar și iubitul, iubita, angajatul, mama, tata și orice om pe care îl întâlnești. Începi să vezi sisteme neurologice, fără să le numești așa. Le simți. Le percepi.

Filmările și conținutul programului au fost concepute de o echipă condusă de trei cercetători și psihoterapeuți care analizau diada părinte-copil și se străduiau să găsească o cale să predea cu simplitate 40 de ani de studii de atașament direct părinților. Relațiile de atașament securizant sunt tampon pentru instalarea traumelor în dezvoltarea sinelui, dar și la maturitate. Atașamentul securizant era șansa copiilor din familii vulnerabile să crească în adulți funcționali și sănătoși, să îi apere de violență și de a deveni viitori prizonieri ai agresiunii sau dependențelor de substanțe.

După aproximativ un deceniu de întâlniri improvizate pe holuri, e-mailuri, conferințe târzii și experiențe clinice împărtășite, am ajuns la concluzia inevitabilă că era timpul să reducem decalajul dintre cercetarea atașamentului și practica clinică. Intervenția Circle of Security (…) este încercarea noastră de a face acest lucru, arătând:

•⁠ ⁠Cum majoritatea problemelor comportamentale și emoționale la copiii foarte mici pot fi atribuite problemelor de atașament față de îngrijitorii lor primari.

•⁠ ⁠Cum acești îngrijitori pot fi învățați să consolideze atașamentele care facilitează dezvoltarea sănătoasă a copiilor și le conferă acestora capacitatea de a forma atașamente sigure cu propriii copii, odată ajunși la maturitate.

•⁠ ⁠Cum copiii care se simt în siguranță în relațiile lor pot deveni mai curajoși în explorarea lumii înconjurătoare.

(extras din The Circle Of Security Intervention. Enhancing Attachment in Early Parent-Child Relationships)

Câțiva ani mai târziu de formări, predări, ajustări, programul a devenit un limbaj pentru cei care îl cunosc. Un limbaj care conține securizare și siguranță în dezvoltare și care poate fi învățat și aplicat de oricine, oricând.

Care e beneficiul principal al Cercului? Curajul de a fi tu însuți. Adevărat. Real. Întreg. De a crea astfel de legături și de a găsi calea înapoi către Sine atunci când te îndepărtezi de tine. Nu e despre rușine. Nu e despre învinuire. Beneficiul secundar? Efectul de valuri: le vei facilita și celorlalți, organic și neimpus, spațiul de a fi ei înșiși. Cel mai mare cadou pentru copilul tău.

“Legăturile intime cu alte ființe umane sunt centrul în jurul căruia se învârte viața unei persoane.” John Bowlby

De ce nu e suficient că îl iubesc? La un moment dat, ca părinți, ajungem toți într-un loc confuz, de distanță. Copilul crește, situațiile se schimbă, iar noi ne surprindem spunând sau făcând lucruri despre care eram convinși că „n-o să le facem niciodată”. Ridicăm tonul. Ne retragem. Explicăm prea mult. Controlăm. Cedăm.

Pentru mulți părinți – femei și bărbați deopotrivă – momentul acesta e însoțit de vină, rușine sau o grabă de a „repara”.

Dar adevărul e mai simplu și mai greu de dus: Copiii nu au nevoie de părinți perfecți.

Au nevoie de părinți disponibili emoțional (care rămân cu greul, nu mental, ci emoțional), chiar și atunci când e incomod.

Siguranța emoțională nu e instinct, e un set de capacități care se învață și se exersează.

Atașamentul securizant nu apare automat odată cu nașterea unui copil. Dacă am avut noroc și cei care ne-au crescut aveau în mod natural acest set de capacități, le vom folosi și noi, fără să știm că o facem.

El se construiește în timp, în mii de micro-momente: când copilul plânge și nu știm de ce, când respinge exact persoana de care are nevoie, când e furios, rușinat, copleșit, când noi suntem obosiți, retrași, speriați sau fără răspunsuri.

De multe ori, reacțiile noastre nu vin din prezent, ci din propriile noastre istorii. Din cum am fost văzuți sau nu. Din cum am fost liniștiți sau grăbiți. Din ce a fost „prea mult” sau „nu suficient”.

Nu pentru că am vrea să le transmitem mai departe. Ci pentru că asta știm să facem în momentele de stres relațional și nu mai știm că facem asta.

De ce funcționează? Pentru că lucrează cu realitatea, nu cu idealul. Și e conceput astfel încât să activeze memoria procedurală: cea care face, nu cea care ține minte.

Ia-l ca pe un spațiu în care:

• încetinești,

• te uiți la tine cu mai multă blândețe,

• înveți să stai cu emoțiile tale și ale copilului fără să le rezolvi imediat,

• exersezi să rămâi conectat/ă chiar și când e greu.

Poți să îl faci cu oricine, vei găsi mulți facilitatori la o căutare scurtă pe internet. Te încurajez să încerci. Recomandarea mea e să alegi un curs cu grup mic, sunt niște cadrări specifice indicate de formatori, iar numărul de maxim 6-8 persoane este important pentru grup, tocmai pentru a avea spațiu să exersezi acest set de capacități.

Cu mine poți lucra începând din 28 ianuarie. Aici poți citi detalii și să te înscrii sau poți să îmi scrii direct.

Ai încredere! Există un loc în lumea asta pentru tine, cel real, întreg, exact așa cum ești. Nu trebuie să te adaptezi și să stingi părți din tine.

Îți poți imagina cum ar arăta lumea mai mare dacă aproape fiecare copil ar primi asta de la părintele său? Încrederea din spatele acestor cuvinte, în timp ce îl privește în ochi cu tandrețe.

Mulțumesc că citești despre feminism, parentaj, gândire critică și egalitate de gen!

Dacă vrei să dezbatem mai mult despre oricare dintre aceste subiecte, te invit la o conversație aici:

Dă mai departe…

Dacă vrei să contribui la un dialog mai mare și să construim împreună o lume mai reflexivă, dă un share oriunde crezi că se deschide dialogul

Și dacă încă nu ai făcut-o, apasă subscribe…

…și hai să construim o comunitate de oameni curioși și deschiși dialogurilor conștiente